Nostalgia trecutului si meserii pe cale de disparitie

”Poate ultimul palarier din Bucuresti se afla pe strada Sepcari, in centrul istoric al orasului. Intr-un atelier micut, intunecat si prafuit, cu un tranzistor ce "canta" muzica populara, Nicu Zdarca, un batranel de aproape 80 de ani, face ce stie mai bine. Palarii.” am citit pe http://www.banknews.ro/stire/7196_meserii_pe_cale_de_disparitie.html

Astazi am intrat in magazinul acestui meserias-negustor simpatic si am gasit ceea ce cautam de mult cu nostalgie... O toca cu voaleta...

Bunica mea avea asa ceva in dulap cand eu eram copil, si eram fascinata de acest obiect plin de mister. Nu stiu daca voi apuca prea curand sa o port, pentru ca este pretentioasa, dar o voi pastra in colectia mea de obiecte retro glamour pana cand se va ivi o ocazie potrivita...

In atelierul de palarii exista tot felul de modele, retro, dar si moderne, facute manual, din materiale de calitate, asa ca daca doriti sa daruiti de Craciun un cadou mai putin obisnuit, va invit sa vizitati atelierul de pe Sepcari.

Dalai Lama spune (via Facebook)

 

The compassionate mind is very important. Fear, anger, jealousy are based on a self-centered attitude. By developing a sense of caring for others' well-being your heart automatically opens and that brings transparency, straightforwardness and honesty, which leads to friendship. We are social animals, and one individual's survival relies entirely on the rest of the community.

Spiritul caritatii

(Caritatea este spiritul generozitatii fata de cei mai amarati decat noi, atitudinea de binefacere.)

De curand, pe 13 noiembrie, o asociatie de caritate numita chiar Caritas a organizat un eveniment, numit Un milion de stele, pentru a strange fonduri pentru cei in nevoie. Detalii aici http://www.caritas.org.ro/index.php/Lista-stirilor/8000-de-oameni-au-aprins-lumanari-in-semn-de-solidaritate-cu-cei-nevoiasi.html.

Am participat si eu la acest eveniment in Bucuresti, si spre bucuria mea am reusit sa mai mobilizez inca o prietena. Insa am fost dezamagita de numarul foarte mic al celor care au fost prezenti (mie mi s-au parut a fi 100 sau 200 de oameni cu tot cu organizatorii). In sfarsit, numarul este mai putin important, e important ca lumea a venit, a aprins o lumina si poate a donat ceva, pentru ca unul din cei 700 de batrani saraci  vizati de campanie sa primeasca un pachet de mancare de sarbatori.

Ce vreau sa spun: vine Craciunul, e timpul in care ne bucuram de cadouri, mancare si caldura impreuna cu cei care ne sunt dragi. Haideti sa impartim din bucuria noastra si celor care nu sunt atat de norocosi: batranilor, copiilor orfani, bolnavilor din spitale. Daca aveti obiecte (casnice sau jucarii) care nu va mai folosesc, ganditi-va sa nu le aruncati la gunoi, le puteti duce la un spital, un camin de batrani sau un centru pentru copii orfani.

De asemenea, daca puteti si aveti chef, puteti dona bani, alimente, haine. Daca nu stiti cui, va puteti adresa orcarei biserici, catolice, ortodoxe, sau de care intalniti in drum, cei de acolo se ocupa cu distributia donatiilor catre cei vizati. In ultima instanta ma puteti contacta pentru a va pune in legatura cu cineva dedicat activitatilor caritabile.

Vine Craciunul... cand ai facut ultima oara un dar unui om nevoias?

Dar din dar

Luna cadourilor se apropie. Supermarketurile si mallurile, ca in fiecare an, desi se lauda ca au reduceri, in realitate nu scad (uneori, dimpotriva) preturile si isi doresc sa isi sporeasca si mai mult profiturile...

Eu am ales sa fac ceva diferit si anume, voi cumpara cadouri pentru familie si prieteni numai de la producatori locali, de la diferitele targuri organizate in oras (targul de produse hand-made, targuri de produse alimentare, etc).

In acest fel, cadoul meu se indreapta atat spre destinatar, dar este un gest de simpatie facut si producatorilor ale caror afaceri nu sunt sustinute decat de propriile eforturi si de cumparatori.

Pe 4 si 5 decembrie puteti cumpara cadouri dragute si de calitate la targul Hand Made, din curtea Muzeului Bucurestiului (zona Universitate), iar la Muzeul Taranului gasiti aproape in fiecare weekend un targ cu produse traditionale (alimentare si nu numai) unde puteti degusta bucate si schimba impresii cu producatorii.

Mai multe targuri gasiti pe situl http://www.targuribucuresti.ro/.

Si un alt avantaj, care pentru mine e foarte important, e ca aceste targuri sunt in aer liber, si astfel nu riscati sa vi se faca rau (asa cum mi se intampla mie in malluri si supermarketuri, unde sunt multi oameni si putin aer, si acela nu e in niciun caz proaspat)...

Exista bun simt in trafic!

Azi vreau sa scriu despre cum se desfasoara traficul in Bucuresti. Care sunt problemele? Multe, printre care: blocarea intersectiilor, nerespectarea regulilor de cedare a trecerii (inclusiv pentru pietonii care asteapta sa traverseze), nefolosirea semnalizarii, ignorarea semnalizarii folosite de colegii de trafic, parcarea pe doua locuri de parcare (chiar in parcari unde locurile de parcare sunt delimitate cu vopsea), injuraturile si sicanele.... si ziceti voi ce alte probleme mai sunt.

Eu vreau sa semnalez faptul ca desi exista aceste probleme, exista si solutii pentru ele, in ciuda numarului mare de masini si a infrastructurii ramase mult in trecut. Exista, spre bucuria mea, soferi care sunt constienti ca impart drumurile cu altii ca si ei, si ii respecta pe acestia. Numarul soferilor civilizati este inca mic, dar mie mi se pare ca a crescut considerabil in ultimii ani. Si la aceasta crestere cred ca a contribuit mult puterea exemplului. Asadar, puteti si voi sa dati exemplu: nu mai blocati intersectiile (nu rezolvati nimic, dimpotriva reusiti sa complicati si mai mult situatia si sa va enervati in exces), fiti atenti la cei de pe benzile alaturate, poate semnalizeaza si doresc sa schimbe banda, permiteti-le (acesta este unul dintre sensurile semnalizarii), in caz contrar, cel care trebuie sa schimbe banda va frana si ii va bloca pe toti cei din spatele sau), nu mai parcati pe doua locuri (ganditi-va ca sunteti voi cei ce cauta parcare si toate masinile parcate stau pe cate un loc si jumatate; nu e frustrant?).

Dupa cum stiti vorbitul la telefon in timp ce conduceti este interzis... Daca reusiti sa respectati aceasta regula veti evita multe accidente, este demonstrat si nu-i veti incurca pe cei din jur (nu este demonstrat ci observat).

Despre injuraturi si sicane nu stiu ce sa scriu, ma indoiesc ca pentru aceste cazuri ”severe” simplul bun simt mai poate constitui o solutie. Poate ca o testare psihologica mai serioasa ne-ar feri pe toti de acesti soferi periculosi.

Despre problemele orasului - Exista solutii? (I)

Am scris ieri  care sunt cateva probleme care ma framanta: lipsa spatiului fizic, poluarea, batranii si persoanele care au nevoie de ajutor, educatia copiilor, ingrijirea animalelor comunitare (plus educatia si cultura).

O sa le iau pe rand, iar azi am sa scriu despre problemele legate de spatiul pe care il impartim.

De multe ori mi s-a intamplat sa nu gasesc loc de parcare in Bucuresti, motiv pentru care aleg des sa nu conduc masina... Insa uneori nu am de ales. O intamplare fericita, a fost acum cateva zile, cand si eu si un alt sofer am concurat pentru acelasi loc de parcare. Eu il vazusem prima si manevram din greu masina pentru a-l ocupa, cand apare un alt sofer care isi dorea sa parcheze acolo, si ar fi putut sa o faca, pentru ca era mai bine pozitionat. Insa, m-a intrebat prin gesturile binecunoscute daca vreau sa parchez, eu am raspuns, tot prin gesturi ca da, iar el, ca un bun exponent al spiritului comunitar ce s-a dovedit a fi, s-a retras, iar eu am parcat bucuroasa.

Insa bucuria a durat doar cateva ore, pana cand a fost nevoie sa parchez din nou, in aceeasi zi masina. De aceasta data, am parcat pe o straduta, in dreptul zidului unei case (locul nefiind nici marcat ca si loc de parcare, dar nici nu exista semn ca nu as avea voie sa stationez). Masina a ramas acolo o ora. La intoarcere, stergatorul de parbriz era ridicat. De ce?! Probabil un exponent al lipsei de spirit comunitar, sau al lipsei de bun simt, un anti-erou al comunitatii, trecuse pe acolo si considerase acea portiune din spatiul public ca fiindu-i rezervata de drept numai lui. Acest anti-erou al comunitatii a considerat potrivit sa imi agreseze masina, si indirect si pe mine, pentru simplul fapt ca am indraznit sa folosesc acest spatiu. Spatiu care nu imi apartine nici mie, nici lui, ci orasului nostru, este asadar un spatiu comun, asupra caruia toti avem drepturi egale (asta nu inseamna ca daca avem drepturi egale ele trebuie exercitate simultan, sper ca e clar! adica nu putem toti sa parcam acolo unii peste altii, dar nici nu exista cineva mai indreptatit sa parcheze decat altcineva. Pur si simplu parcheaza acolo cine are nevoie, atunci cand locul este liber.)

Nu inteleg de ce este atat de greu pentru unii sa accepte acest lucru si anume ca nu sunt numai ei pe lume. Acelasi lucru se intampla si in mijloacele de transport in comun. Desi sunt mjloace comune, foarte putini se preocupa si de confortul vecinilor de calatorie. Ba chiar dimpotriva, exista persoane carora pare sa le faca placere sa ii deranjeze voit pe cei din jur, in acest fel, beneficiind de mai mult spatiu. Este adevarat ca aglomeratia din autobuze, tramvaie si troleibuze este greu de tolerat si priveste cumva si regia de transport, dar daca situatia este asa, de ce sa nu incercam sa beneficem toti de un minim de confort? De ce sa ii deranjam pe cei de langa noi, fie prin atingeri brutale, fie prin mirosuri detestabile (inclusiv exces de parfum), prin conversatiile (telefonice sau nu) cu volum maxim?

Daca tot suntem la capitolul legat de spatiile comune, trebuie sa comentez si despre gunoiul pe care nu stiu de ce, unii dintre noi nu reusesc sa il plaseze in spatiile special amenajate: se arunca gunoiul pe strada, la locurile de joaca pentru copii, pe geam, pe geamul masinii... Ce putem face? sa strangem dupa cei care au lasat gunoiul (vezi actiunea Lets do it Romania!), sa le explicam frumos celor care nu stiu unde se arunca gunoiul, sa chemam politia comunitara?

Eu nu stiu cum sa fac, am luat uneori atitudine, poate ca sunt prea incisiva si nu cred ca am avut succes, de aceea scriu, poate vor exista cititori cu idei mai bune...

Ce sa mai spun despre vecinii nostri care au caini, pe care ii scot la plimbare si care isi lasa in urma excrementele fix pe trotuarele inguste pe care circulam noi, ceilalti (fie ca nu suntem stapani de animale, fie ca avem animale si strangem ceea ce lasa in urma). Aici solutia este simpla: cu o mica lopetica si o punga de plastic aleea redevine din wc public canin, trotuar patrulabil. De ce e asa de greu? Exista chiar si legislatie in acest domeniu.

As mai avea de adaugat cateva probleme specifice traiului in comun la bloc, dar aleg sa o fac mai bine si mai documentat in viitor.

Ce este o comunitate?

In viziunea mea, o comunitate este un grup de oameni care au cel putin un interes comun, si care impart cel putin temporar un spatiu (fie el si virtual, dar nu despre comunitati din spatiul virtual vreau sa vorbesc).

Ca sa fiu sigura ca definitia mea este cat de cat la obiect am verificat si dictionarul:

COMUNITÁTE, (2) comunități, s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, ai unei țări etc. – Comun + suf. -itate (după fr. communauté). Cf. lat. communitas, -atis, it. comunità.

Am nimerit-o si asta ma bucura, inseamna ca inteleg intrucatva sensul comunitatii.

Astfel pornind de la aceasta definitie, imi dau seama ca aparitin multor comunitati diferite: comunitatea locatarilor din blocul meu, din cartierul meu si desigur din oras; comunitatea celor care au aceeasi profesie ca si mine, comunitatea parintilor ai caror copii sunt in aceeasi grupa sau clasa la gradinita sau scoala, comunitatea mamelor, comunitatea sotiilor, etc etc.

Ce fac si mai ales ce facem cu totii pentru ca bunul nostru trai in fiecare din aceste comunitati sa nu aiba de suferit? Sau mai bine decat atat? Sa aiba de castigat?

Sunt oare nostalgica dupa viata armonioasa poate utopica din unele romane (SF ce-i drept), tanjesc eu dupa un ideal Paradis Pierdut? Se mai poate face ceva pentru bunul mers al relatiilor, al lucrurilor, pentru conservarea spatiului sau protejarea lui in cazul in care este in pericol?

In speranta ca nu sunt doar nostalgica dupa o utopie ci ca sunt realista crezand ca se mai poate face ceva pentru binele nostru comun am decis sa imi rezerv cate putin timp periodic pentru a pune in discutie acest subiect.

Desigur, spiritul comunitar este testat cel mai bine in situatii dificile pe care le traverseaza comunitatile, as aca as vrea sa pornesc de la aceste situatii.

O dificultate este aglomerarea urbana, lipsa spatiului si a aerului curat. Cum facem deci sa avem cu totii loc (loc de parcare, loc in care sa dormim, loc in autobuz sau tramvai, loc in trafic)?

Cum facem apoi sa avem cu totii un aer mai curat? Renuntam la  a mai polua? Mergem mai mult pe jos? Colectam gunoaie selectiv in speranta ca vor fi reciclate? Plantam copaci, ne preocupam de micul spatiu presupus verde din jurul blocurilor noastre (care de multe ori este doar o mica mostra de desert, o avanpremiera pentru ce ne asteapta daca o tinem tot asa, cu lipsa de implicare)?

Ne preocupam de binele si educatia copiilor nostri, care reprezinta viitorul comunitatii?

Ne preocupam de batranii ramasi fara ingrijitori si de persoanele in dificultate? Dar de animalele fara stapan alaturi de care traim?

Acestea sunt aspectele imediate care ma gandesc ca ar trebui sa ne preocupe. Dar desigur, exista si alte aspecte mai complexe, care tin de planurile politic, cultural si spiritual care deocamdata raman in asteptare, atata timp cat nici nevoile de baza ale comunitatii nu sunt prea bine gestionate ori satisfacute.

Imi propun ca in postarile urmatoare sa urmaresc pe rand cate un subiect dintre cele enumerate mai sus, sub forma de intrebari, in speranta ca voi gasi un raspuns, sau si mai bine, ca vom gasi impreuna raspunsuri.

Noua atitudine pro-comunitate

Ce este de fapt spiritul comunitar?

In viziunea mea este acea atitudine care te face sa iti pese de consecintele actiunilor tale asupra grupului de oameni intre care traiesti, acea atitudine care te face sa te gandesti macar partial si la ceilalti cu care interactionezi, la nevoile lor, acea atitudine care nu te lasa indiferent fata de ceea ce te inconjoara, ba care te face chiar sa te implici la nevoie pentru ca lucrurile sa mearga mai bine, pentru tine si pentru... comunitate.
Poate ca sunt nostalgica, tanjind dupa o utopie, o fantezie paradisiaca despre o lume in care oamenii construiesc realitatea si comunitatea si nu se lasa doar condusi, manipulati sau manati fie de interese meschine fie de persoane care dau dovada de lipsa de respect pentru demnitatea fiintei umane.
Spun ca sunt nostalgica, poate, pentru ca deja am avut cateva, poate prea timide incercari, de a aprinde atitudinea pro-comunitate in mici grupuri de oameni pe care le-am frecventat. Incercarea mea nu a fost sortita esecului de la bun inceput, dar rezultatele au fost cel putin discrete. Bune si acelea..
Dar nu doresc sa ma declar invinsa, si am creat acest blog pentru a continua sa fac ceea ce imi doresc, ceea ce sper sa reusesc, chiar si numai partial, sa ating in voi acea zona de profunda umanitate care, poate, va face sa creasca spiritul comunitar spre folosul tuturor si mai ales, al copiilor nostri.