De fapt ma gandisem la un titlu de subiect mai sec, ceva de genul Comunitatea - sprijinul familiei (cumva pornind tot de la o idee seaca si anume aceea ca familia este celula de baza a societatii... nu-mi place deloc cum suna..)
In fine, sa trec la subiect. Sunt femeie, mama si gospodina si free lancer. Cu alte cuvinte s-ar putea spune ca am mai toate mult doritele atribute propavaduite de societatea de azi. Dar trebuie sa marturisesc, imi este foarte greu sa ma descurc fara ajutor (ajutor pe care l-as dori din partea comunitatii).
Sa ma explic: de fapt pana de curand, imi tot reprosam ca eu nu sunt in stare sa-mi indeplinesc cum se cuvine toate rolurile mai sus amintite, deci ceva trebuie sa fie in neregula cu mine, poate am un handicap si asa mai departe.... Cel mai mult ma ingrijora faptul ca nu aveam intotdeauna atata rabdare cat mi-as fi dorit sa am cu copilul meu.
Apoi, am avut o mini revelatie. Am primit ajutor de la cineva din familie, care timp de doua saptamani m-a eliberat de treburile casnice. Un ajutor de nepretuit, trebuie sa recunosc. Automat, derogarea de la obisnuitele sarcini gospodaresti m-a facut sa imi regasesc rabdarea, umorul si buna dispozitie in relatia cu copilul si cu ceilalti. Asa mi-am dat seama ca daca am trai cu adevarat in comunitati vii, daca ar exista grupuri de mamici, prietene, vecine, bunici, matusi etc care s-ar sprijini reciproc in treburile cotidiene (pentru ca unele dintre ele solicita la fel de mult timp daca le faci pentru doua trei persoane, ca si atunci cand le-ai face de exemplu pentru 10, plus ca unde-s mai multi creste eficienta), atunci toata lumea ar avea de castigat, nu material, ci la capitolul buna dispozitie. Daca am avea de exemplu o comunitate mica unde fiecare familie s-ar ocupa pe rand de cate o sarcina gospodareasca pentru intreg grupul, n-ar fi ca lumea? Nu ar fi placut si ca fiecare sa aiba mai mult timp sa faca ceea ce ii place si n-ar fi placut sa imparti cu altii si sa primesti ajutor? Pe mine asemenea chestii ma umplu de multumire, si recunosc, nu mi-as dori nimic mai mult.
Stiu ca exista asemenea comunitati care chiar functioneaza, doar ca ele sunt izolate, si in orice caz, departe de mine...
Trebuie sa inchei, si sa ma intorc la treburile cotidiene in micul meu birou, care se afla intr-un mic bloc, in care fiecare familie este cel putin izolata, daca nu chiar intr-un razboi rece cu vecinii de pe scara...
Dar, nu disper, caci speranta....
...moare....
.........................ultima
o, am uitat ceva important... sunt si sotie (cum am putut sa omit?! :P)
RăspundețiȘtergereCa sa ajungi sa te ajuti cu vecinii trebuie sa "cultivi" relatia cu ei. (evident daca ai si ei sunt dispusi) E o vorba din batrani : ca vecinul este cel mai aproape de tine in caz de nevoie, nu familia. Parerea mea este ca totul incepe cu tine. Cum tratezi tu oamenii din jurul tau (cu respect, cu caldura, cu intelegere) asa te vor trata si ei. Si mai departe sigur se poate ajunge si la relatii mai stranse intre vecini, in care o batrana singura te poate ajuta sa aiba grija de copilul tau, cand tu dai fuga pana la piata. Sigur ca daca batrana respectiva este in viziunea ta doar o baba nebuna, ea nu isi va dori nicodata sa te ajute cu ceva. Cand te intalnesti cu vecinii la lift, ii saluti, le zambesti, ii intrebi ce le fac copiii, nepotii? Poate ar merita o incercare...asa, de dragul spiritului comunitar.
RăspundețiȘtergere