Turist român în România

De trei ani merg în fiecare vară câteva zile la Sinaia. Nu merg pentru mine ci pentru coplilul meu căruia  îi place atmosfera de acolo, și în amintirea copilăriei mele, pentru că și mie îmi plăcea.

De trei ani, încerc să vad dacă se schimba ceva (în bine sau rău..). Am adunat în tot acest timp o colecție vastă de fotografii care atesta cât de rău stau lucrurile, cât de urât se poartă sinăienii cu orașul lor, etc etc și o serie complexă de critici foarte bine fondate..

Dar anul acesta s-a întâmplat ceva diferit (nu, să rămânem realiști, situația nu s-a îmbunatățit decât în cantități homeopatice)... am început să nu mă mai uit la oraș cu ochii minții (obiectivi și critici) ci prin ochii copiilor si ai turiștilor din Israel care invadează vară de vară orașul, cum s-ar spune, prin ochii inimii...

Și ceea ce am văzut mi-a plăcut: multă liniște, bucurie în parc unde copiii din toate regiunile se jucau de parcă s-ar fi știut dintotdeauna, iar în hotel am avut ocazia să vad cum bătrâneii din Israel se distrează mai mult și sunt mai vioi decât mulți români mult mai tineri (printre care și eu). M-a cuprins nostalgia în avans pentru vremurile îndepărtate, când, cine știe, poate se vor precipita bunicuți pe ringul de dans sa ma invite și pe mine la un tango, așa cum am vazut că se întampla zilele trecute în hotel, când doamnele venerabile în baston erau invitate la dans cu o frenezie și un chef de viață de invidiat.

Am văzut încă o dată că dacă ești în compania potrivită și ai o dispoziție senină, te poți simți excelent chiar dacă în camera de hotel sub pat este praful neaspirat de trei ani, piureul de cartofi servit în restaurantul de trei stele este facut din fulgi, iar centrul orașului seamănă cu Chinatown.

Așa că, inima sus și porniți cu curaj și voie bună să explorați Gradina Carpaților!

Care-i faza cu spiritul comunitar?

De fapt ma gandisem la un titlu de subiect mai sec, ceva de genul Comunitatea - sprijinul familiei (cumva pornind tot de la o idee seaca si anume aceea ca familia este celula de baza a societatii... nu-mi place deloc cum suna..)

In fine, sa trec la subiect. Sunt femeie, mama si gospodina si free lancer. Cu alte cuvinte s-ar putea spune ca am mai toate mult doritele atribute propavaduite de societatea de azi. Dar trebuie sa marturisesc, imi este foarte greu sa ma descurc fara ajutor (ajutor pe care l-as dori din partea comunitatii).

Sa ma explic: de fapt pana de curand, imi tot reprosam ca eu nu sunt in stare sa-mi indeplinesc cum se cuvine toate rolurile mai sus amintite, deci ceva trebuie sa fie in neregula cu mine, poate am un handicap si asa mai departe.... Cel mai mult ma ingrijora faptul ca nu aveam intotdeauna atata rabdare cat mi-as fi dorit sa am cu copilul meu.

Apoi, am avut o mini revelatie. Am primit ajutor de la cineva din familie, care timp de doua saptamani m-a eliberat de treburile casnice. Un ajutor de nepretuit, trebuie sa recunosc. Automat, derogarea de la obisnuitele sarcini gospodaresti m-a facut sa imi regasesc rabdarea, umorul si buna dispozitie in relatia cu copilul si cu ceilalti. Asa mi-am dat seama ca daca am trai cu adevarat in comunitati vii, daca ar exista grupuri de mamici, prietene, vecine, bunici, matusi etc care s-ar sprijini reciproc in treburile cotidiene (pentru ca unele dintre ele solicita la fel de mult timp daca le faci pentru doua trei persoane, ca si atunci cand le-ai face de exemplu pentru 10, plus ca unde-s mai multi creste eficienta), atunci toata lumea ar avea de castigat, nu material, ci la capitolul buna dispozitie. Daca am avea de exemplu o comunitate mica unde fiecare familie s-ar ocupa pe rand de cate o sarcina gospodareasca pentru intreg grupul, n-ar fi ca lumea? Nu ar fi placut si ca fiecare sa aiba mai mult timp sa faca ceea ce ii place si n-ar fi placut sa imparti cu altii si sa primesti ajutor? Pe mine asemenea chestii ma umplu de multumire, si recunosc, nu mi-as dori nimic mai mult.

Stiu ca exista asemenea comunitati care chiar functioneaza, doar ca ele sunt izolate, si in orice caz, departe de mine...

Trebuie sa inchei, si sa ma intorc la treburile cotidiene in micul meu birou, care se afla intr-un mic bloc, in care fiecare familie este cel putin izolata, daca nu chiar intr-un razboi rece cu vecinii de pe scara...

Dar, nu disper, caci speranta....

                                                                       ...moare....

                                                                                              .........................ultima

Putem sau nu sa punem umarul la bunastarea comuna?

Stau si ma tot minunez in aceste zile cu zapada, ca niciunul dintre vecinii mei posesori de masini nu s-a gandit sau in tot cazul nu s-a obosit sa dea zapada de pe carosabil din dreptul masinii sale parcate (bine, ca cei mai multi nu si-au curatat nici locul de parcare...). Chestia e ca masinile parcate sunt una langa alta pe ambele parti ale stradutelor, asa ca, daca fiecare posesor ar fi curatat o portiune din drum pe sensul in care si-a parcat masina, strazile ar fi fost deszapezite, nu l-ar mai fi injurat nimeni pe Vanghelie, ar fi facut si ceva sport (o activitate binevenita dupa atata mancare si bautura) si cel mai important, ar fi putut circula in siguranta si confort pe drumurile dintre blocuri.

Nu inteleg de ce este atat de greu sa punem umarul si sa ne gospodarim? Eu una, nu doar stau si dau in taste plictisita si critica, ci chiar am facut ce am scris mai sus... Nu a fost deloc dificil, desi nu sunt nici pe departe genul sportiv... insa efortul meu a ramas singular, si dupa cum se stie ”cu o floare nu se face primavara...”

In fine, toata tristetea mea a fost oarecum atenuata, cand, in liftul jegos si vandalizat, am vazut ca cineva lipise doua afise cu rugamintea: ”va adresam rugamintea sa nu mai fumati in lift si sa nu mai scuipati pe jos in lift. multumim”. M-am bucurat ca a existat aceasta initiativa (a mai fost una anul trecut, dar un locatar nervos a sfasiat in scurt timp stickerul care anunta ca fumatul este interzis in lift). Sunt curioasa cat va rezista afisul de data aceasta si care va fi impactul sau. In tot cazul, e imbucurator sa vad ca sunt si altii preocupati de confortul comun si ca dau dovada de... spirit comunitar :)!

Nostalgia trecutului si meserii pe cale de disparitie

”Poate ultimul palarier din Bucuresti se afla pe strada Sepcari, in centrul istoric al orasului. Intr-un atelier micut, intunecat si prafuit, cu un tranzistor ce "canta" muzica populara, Nicu Zdarca, un batranel de aproape 80 de ani, face ce stie mai bine. Palarii.” am citit pe http://www.banknews.ro/stire/7196_meserii_pe_cale_de_disparitie.html

Astazi am intrat in magazinul acestui meserias-negustor simpatic si am gasit ceea ce cautam de mult cu nostalgie... O toca cu voaleta...

Bunica mea avea asa ceva in dulap cand eu eram copil, si eram fascinata de acest obiect plin de mister. Nu stiu daca voi apuca prea curand sa o port, pentru ca este pretentioasa, dar o voi pastra in colectia mea de obiecte retro glamour pana cand se va ivi o ocazie potrivita...

In atelierul de palarii exista tot felul de modele, retro, dar si moderne, facute manual, din materiale de calitate, asa ca daca doriti sa daruiti de Craciun un cadou mai putin obisnuit, va invit sa vizitati atelierul de pe Sepcari.

Dalai Lama spune (via Facebook)

 

The compassionate mind is very important. Fear, anger, jealousy are based on a self-centered attitude. By developing a sense of caring for others' well-being your heart automatically opens and that brings transparency, straightforwardness and honesty, which leads to friendship. We are social animals, and one individual's survival relies entirely on the rest of the community.

Spiritul caritatii

(Caritatea este spiritul generozitatii fata de cei mai amarati decat noi, atitudinea de binefacere.)

De curand, pe 13 noiembrie, o asociatie de caritate numita chiar Caritas a organizat un eveniment, numit Un milion de stele, pentru a strange fonduri pentru cei in nevoie. Detalii aici http://www.caritas.org.ro/index.php/Lista-stirilor/8000-de-oameni-au-aprins-lumanari-in-semn-de-solidaritate-cu-cei-nevoiasi.html.

Am participat si eu la acest eveniment in Bucuresti, si spre bucuria mea am reusit sa mai mobilizez inca o prietena. Insa am fost dezamagita de numarul foarte mic al celor care au fost prezenti (mie mi s-au parut a fi 100 sau 200 de oameni cu tot cu organizatorii). In sfarsit, numarul este mai putin important, e important ca lumea a venit, a aprins o lumina si poate a donat ceva, pentru ca unul din cei 700 de batrani saraci  vizati de campanie sa primeasca un pachet de mancare de sarbatori.

Ce vreau sa spun: vine Craciunul, e timpul in care ne bucuram de cadouri, mancare si caldura impreuna cu cei care ne sunt dragi. Haideti sa impartim din bucuria noastra si celor care nu sunt atat de norocosi: batranilor, copiilor orfani, bolnavilor din spitale. Daca aveti obiecte (casnice sau jucarii) care nu va mai folosesc, ganditi-va sa nu le aruncati la gunoi, le puteti duce la un spital, un camin de batrani sau un centru pentru copii orfani.

De asemenea, daca puteti si aveti chef, puteti dona bani, alimente, haine. Daca nu stiti cui, va puteti adresa orcarei biserici, catolice, ortodoxe, sau de care intalniti in drum, cei de acolo se ocupa cu distributia donatiilor catre cei vizati. In ultima instanta ma puteti contacta pentru a va pune in legatura cu cineva dedicat activitatilor caritabile.

Vine Craciunul... cand ai facut ultima oara un dar unui om nevoias?

Dar din dar

Luna cadourilor se apropie. Supermarketurile si mallurile, ca in fiecare an, desi se lauda ca au reduceri, in realitate nu scad (uneori, dimpotriva) preturile si isi doresc sa isi sporeasca si mai mult profiturile...

Eu am ales sa fac ceva diferit si anume, voi cumpara cadouri pentru familie si prieteni numai de la producatori locali, de la diferitele targuri organizate in oras (targul de produse hand-made, targuri de produse alimentare, etc).

In acest fel, cadoul meu se indreapta atat spre destinatar, dar este un gest de simpatie facut si producatorilor ale caror afaceri nu sunt sustinute decat de propriile eforturi si de cumparatori.

Pe 4 si 5 decembrie puteti cumpara cadouri dragute si de calitate la targul Hand Made, din curtea Muzeului Bucurestiului (zona Universitate), iar la Muzeul Taranului gasiti aproape in fiecare weekend un targ cu produse traditionale (alimentare si nu numai) unde puteti degusta bucate si schimba impresii cu producatorii.

Mai multe targuri gasiti pe situl http://www.targuribucuresti.ro/.

Si un alt avantaj, care pentru mine e foarte important, e ca aceste targuri sunt in aer liber, si astfel nu riscati sa vi se faca rau (asa cum mi se intampla mie in malluri si supermarketuri, unde sunt multi oameni si putin aer, si acela nu e in niciun caz proaspat)...